Haos online

Protestele ajung la Haos

mada11 — Mon, 16 Jan 2012 10:22:30 +0000

Limpede că dom’ Bășescu vrea sa scoatem bani din buzunare și pentru a avea acces la serviciile de urgență din sănătate. Clar. Ecaterina Andronescu spune că aceasta a fost picătura care a umplut paharul, iar românii au ieșit în stradă să își arate nemultumirea. Și mai ia o gură de apă din păhărel. “Cerem demisia preşedintelui Traian Băsescu, a Guvernului şi crearea unui sistem de sănătate echitabil şi în folosul tututor cetăţenilor. Cerem suplimentarea bugetului pentru educaţie la şase la sută din PIB, majorarea pensiilor, majorarea salariilor cu 25 la sută, anularea contractului cu Roşia Montana Gold Corporation şi a legii privind comasarea alegerilor. De asemenea, vrem şi depolitizarea TVR. Lista cu revendicări o vom înmâna, luni, prefectului judeţului Cluj, Florin Stamatian”, a spus unul din protestatari. Tăierea salariilor, scăderea nivelului de trai, toate acestea s-au întâmplat demult. Numai că atunci ați stat toți mucles acasă și ați înghițit în sec. Nemulțumirea a trebuit să erupă abia acum. Acum peste 30 de persoane şi patru jandarmi au necesitat îngrijiri medicale, în timp ce peste 20 de protestatari au fost duşi la secţiile de poliţie. Dar de ce aceste proteste nu pot fi onorabile, decente, și trebuie să existe vandalisme și furturi din magazine, în stil țigănesc? De ce trebuie să clocotească atmosfera ca să existe proteste și nu faceți chestia asta la timpul potrivit? Întrebarea mare este: de ce trebuie să ajungă toți dictatorii (că și Bășescu e tot dictator), un fel de Caligula ai României, și să ne jignească inteligența ca să facem și noi proteste? Acum e prea târziu…Ce a făcut Bășescu nu știu cine mai poate repara, în caz că ar fi un altul. Dar nu va fi. Un prieten îmi spune că dacă ar avea pe cine să aleagă în locul lui Băse, ar ieși și el. Dar toți au crescut în această atmosferă comunistă și nu are pe cine.

RATB aka HIV

mada11 — Thu, 12 Jan 2012 12:17:02 +0000

Urci în tramvai

Simți o înțepătură

Tresari

Îți dai seama că ăla de lângă tine tocmai te-a înțepat

Mai ai puterea să îi faci o poză…să îl ai ca amintire

Hmmmm…încă și poartă ochelari tipul

Psihopat

Psihoza e contagioasă?

Îți faci curaj si mergi să îți faci analizele

Poate ai HIV…

Poate ai scăpat doar cu o Hepatită…

Deocamdată îs negative

Așteaptă încă juma’ de an

Numără câte prezervative ai folosit degeaba

Gândește-te de 2 ori înainte să ieși din casă

București…deocamdată

P.S. Asta se întâmpla des după revoluție încă și pe stradă când așteptai la semafoare…

”Metoda Bolojan”

mada11 — Wed, 11 Jan 2012 16:24:01 +0000

”Comasa(cra)rea” este titlul articolului din ”Bihoreanul” în care Conducerea Primăriei prevede comasarea unor unități de învățământ în noul an școlar. Printre acestea, Școala Profesională CFR aka Colegiul Tehnic Dimitrie Leonida, care va fi desființat și preluat de Constantin Brâncuși și Andrei Șaguna. Din cele 29 de grădinițe actuale, vor rămâne doar 9. Municipalitatea reduce rețeaua școlară prin comasarea a 68 de instituții, la doar 41. ”Noua lege a învățământului încurajează unitățile școlare cu număr mare de elevi” spune Bolojan. Dar! Aceasta încurajează învățământul în masă, stimulând competiția dintre școli, iar metoda costului pe cap de elev dezavantajează unitățile de elită. Exemplul cel mai elocvent ar fi Colegiul Național ”Emanuil Gojdu” care a depășit bugetul de salarii cu 16%. Aceasta în timp ce Traian Vuia a avut surplus de 22%, iar Colegiul Tehnic Gheorghe Barițiu de 40%. Ministerul a fixat costul standard pe elev de 276 lei pentru o grădiniță de 150 de copii, iar pentru o școală de 300 de elevi, de 264 lei. Pentru o unitate de 450 de copii, alocațiile ar fi de 293 la grădinițe, și de 281 la elevii din școli. Mai mulți bani alocați de către Minister, mai puțini directori, contabili și profesori…adică mai mulți bani în buzunarele edililor. Bolojane, cât ai fi tu de penelist, m-ai dezamăgit din nou!

Tystnaden aka The Silence

mada11 — Fri, 06 Jan 2012 15:24:45 +0000

Her mistake lies in the fact that she wants to control her sister–as her father had controlled her by his love. Love must be open. Otherwise Love is the beginning of Death. That is what I am trying to say.”
– Ingmar Bergman (1964)
It’s about my private life….It’s an extremely personal picture….It is a sort of personal purgation: a rendering of hell on earth–my hell. The picture is so….It is so strange to me that I do not know what it means.”
– Ingmar Bergman (1971)
Având în vedere că trebuie căutate serios recenzii pentru operele bergmaniene, după ce l-am vizionat de nenumărate ori și am încercat să îi înțeleg fiecare mesaj, m-am hotărât să îmi scriu și eu părerea. Filmul face parte din ”The Trilogy of Faith”, dar, inițial Bergman nu a dorit să facă o trilogie. Observând asemănarea lor, el a conceput trilogia, constând în ”Through a Glass Darkly”, Winter Light și The Silence. Acesta din urmă este filmul meu preferat, ultimul film cu temă religioasă al lui Bergman. Pe scurt, este vorba despre două surori, Anna și Ester, și despre fiul Annei, Johan. Tânără, frumoasă și promiscuă, Anna este nevoită să aibă grijă de sora sa, intelectuală, controlată, dar grav bolnavă. Datorită slăbiciunii sale, ele sunt nevoite să coboare din tren într-un oraș străin și se cazează într-un hotel gol, în care mai este doar o trupă de teatru, formată din pitici. Țara în care aceștia se află este în prag de război, apărând de nenumărate ori tancurile, ca simbol al morții. În film este o atmosferă tensionată și apăsătoare dintre surori, dar și din lupta pe care fiecare o duce cu ea însăși. ”Through a Glass Darkly – conquered certainty. Winter Light – penetrated certainty. The Silence – God’s silence – the negative imprint”, spune Bergman. Într-adevăr, cel mai pregnant se simte lipsa lui Dumnezeu, într-o lume în care predomină lipsa de afecțiune, de principii, de conștință. Filmul arată și confuzia într-o lume în care personajele nu cunosc limba vorbită. Ester este translator și își îneacă amarul între hârtii, cu băutură și țigări în cantități suedeze. Anna pe de altă parte, încearcă să scape din camera de hotel cu fiecare ocazie, acesta fiind un simbol prin care Bergman arată fuga omului de moarte. Aceasta ”agață” compulsiv barmanul din localul unde merge, făcând sex într-o biserică. În film sunt trei secvențe muzicale, în care, Bergman arată schimbării radicale din viața omului: copilul care o ia pe calea cea dreaptă, omul care își face rău cu mâna lui și omul, care…moare în singurătate.
Pe de altă parte, Acesta nu este singurul film în care Bergman divizează ego-ul în mai multe personaje. Putem privi filmul și din perspectiva în care acesta tratează intelectul și superficialitatea. Îți pui întrebarea după ce îl vizionezi, cum e mai bine? Intelectual, controlat, dar singur și nefericit, sau condus de instincte sexuale și trăind bine merci? Fiecare scenă reprezintă un simbol, copilul este soarele care răsare, tancurile (moartea), trec pe lângă el, iar el este fermecat de acestea, nefiind aproape de moarte și neînțelegând ce reprezintă acest lucru. Atracția sexuală dintre surori, nimfomania și scenele de incest nu mi se par atât de importante și semnificative în acest film, pe cât este de bine descris omul.

Studenta criminală a mai comis o crimă

mada11 — Thu, 05 Jan 2012 17:25:50 +0000

După ce a comis oribila crimă din căminul studențesc, Carmen Bejan și-a cerut ”scuze” pentru durerea provocată. Spunea pe atunci că nu e vinovată, ci iubitul ei, care fie vorba între noi, o obliga să se prostitueze și lipsit de scrupule o punea să declare că ea e cea vinovată, și nu el. După ce și-a ispășit doi ani de detenție, tânăra rămâne însărcinată cu altu’, nici el ușă de biserică. Acum cere eliberare pentru un an, chipurile să-și crească pruncul. Acum mă întreb: ce soartă va avea un copil conceput în inchisoare, de o mamă ce va fi eliberată la majoratul său, și dintr-un tată traficant de droguri?

Jurnalismul pe pârtie

mada11 — Thu, 29 Dec 2011 14:40:37 +0000

Pe pârtie cu viteză-n jos. Alaltăieri merg la ceva casting ca să figurez într-un film, apoi beau cafeluța în Lord’s. Sună telefonul. E Miti, un cameraman, vechi prieten de-al surorii mele pe vremea când lucra ea ca prezentatoare la TVS. Exact cum mi l-a descris – simpatic, pletos, cu râs diabolic și iubitor de cognac. Bem câte un cognac discutând niște treburi mai complicate legate de Facultatea de jurnalism din Oradea. E de bine. Ne hotărâm să plecăm în Abyss, local ieftin de metaliști, dar repet…ieftin. Intrăm și aud tare: ”Ea e prietena mea!” Hopa! Mă uit în jur…încerc să râd de glumă…Mai bem noi câteva cognacuri, dar eu am întâlnire cu niște prieteni mai vechi. Mă îmbrac, iau palton, ”urechiușe”, fular și dau să ies. Mă ia de mână.
– Ești frumoasă.
– Mulțumesc (zâmbesc încruntată și îmi trag mâna dintr-a lui). Semn că vreau s-o tai. Din loc, nu mâna.
– Haide la mine.
– Nu, spun eu ferm, trăgându-mi iarăși mâna.
Pornesc repede spre Downtown unde am întâlnire cu ceilalți prieteni. Ei încă nu au ajuns. Încep să mă agit și să îi dau de înțeles tot mai clar omului (de vârsta a doua, desigur), că nu vreau nimic altceva decât amiciție. Mai exact, încep să fiu nevoită să îi spun ”Lasă-mă în pace”. Nu termin bine de spus că răsare alt cognac. Dacă nu cumva era Alexandrion. Refuz politicos și mă mut prin tot localul în speranța că rămân singura la masă până vin ceilalți prieteni pe care îi sun în continuu. Până la urmă ei vin, el se dă bătut și merge la altă masă. Acesta nu este singurul cameraman care mi-a făcut figuri de genul acesta…de fapt și-a făcut el singur figuri în cap cum că am fi gata de (vorba grecului) țachi-țachi. S-a mai întâmplat să mă trezesc ”combinată” fără să fi atins măcar persoana în cauză. Doar căteva ieșiri la pizza. Poate nu știa exact cum se scrie corect ”pizza”, așa cum nu știu mulți studenți de la jurnalism, că la conjunctiv sau imperativ afirmativ, verbul se scrie cu 2 de i. Și studenții aceia au burse. Sunt scârbită de profesorii de la jurnalism, de profesanții în domeniu. De restul nu mai spun.

Discotecă la biserică

mada11 — Sun, 18 Dec 2011 14:08:36 +0000

Papa Eugen sal III-lea organizează a II-a cruciadă. Papa Clement al III-lea pe cea de-a III-a. Papa Inocențiu al III-lea pe cea de-a IV-a. Papa Honoriu al III-lea, îl însărcină pe arhiepiscopul Acrei, Jacques de Vitry să propovăduiască “războiul sfânt” în Siria și Palestina. A V-a cruciadă. Masacre și sânge vărsat la tot pasul. Noaptea Sfântului Bartolomeu, când au fost masacrați aproape 30.000 de “hughenoți” – cu ocazia aceasta recomand filmul La Reine Margot. În cazul în care nu l-ați văzut. De Paște mâncăm ouăle pătate de sângele lui Isus. Acum, în Suedia, țară pe care o respect mult și o admir, preotul suedez Olle Idestrom a găsit soluția perfectă pentru a-și aduce…credincioșii, să le spunem așa, la slujbă. “Deja am auzit că se cântă hip-hop, rock şi jazz în timpul slujbelor. Însă tinerii de azi ascultă şi dansează în special pe muzică de club, aşa că mi s-a părut o alegere naturală”, a declarat preotul de 28 de ani. Biserica nu și-a pierdut bunul simț. Biserica nu a avut niciodată bun simț.

”Octombrie negru” pentru Gadhafi!

mada11 — Sat, 22 Oct 2011 15:13:30 +0000

Aceasta ca o replică la “Septembrie Negru”, masacrul la care Gaddafi a fost unul dintre finanţatori, și petrecut în timpul Olimpiadei de la Munchen, din 1972. Să nu mai amintim de cel de la discoteca La Belle din 1986, alte 200 de persoane, majoritatea militari americani au murit. După izbucnirea ”primăverii arabe” viu colorată de sânge și lupte între rebeli, a sosit toamna pentru Gadhafi. Dictatorul, altădată îmbrăcat multicolor și machiat strident, a avut ocazia să moară joi îmbibat în propriul sânge, în timp ce striga ”Nu mă omorâți, fiii mei!”. La scurt timp după acestea, fiul său Mutassim își savura (poate) ultima țigară, mâzgălit și el de sânge. Spun poate, deoarece soarta familiei sale a început să fie un motiv de curiozitate pentru presă, fiind neclară, la fel ca multe alte probleme. Unde va merge petrolul, de exemplu? ”Regimul Gaddafi cumpărase procente de până la 7,5% din grupul Fiat, UniCredit, banca belgiano-olandeză Fortis, producătorul de arme italian Finmeccanica, publicaţia Financial Times sau clubul Juventus Torino. Fondurile libiene din Occident sunt acum ingheţate, ca reacţie la conflictul din Libia, însă noul regim urmează să le gestioneze” scrie în Cotidianul. În spatele acestor masacre și băi de sânge stă bineînțeles China, Rusia, Sua, Franța și alte câteva bestii ce abia așteaptă roadele ”toamnei arabe”. Roade care acum încep să iasă, constând în aur și petrol, care vor fi cel mai probabil alocate americanilor sau francezilor. Aceasta în timp de hopa! Obama declară că trupele americane se vor retrage din Irak până la sfârșitul anului. Era săritor la ochi deja, atâta bogăție de petrol din Orient. Nu se mai putea.

Idei

mada11 — Tue, 19 Jul 2011 20:46:38 +0000

Mă cuprind acum mai multe stări, de la cea de melancolie a ideilor copilărești ce îmi veneau în minte, până la ipocrizia ce abundă în urările cotidiene de genul: ”Numai Sănătate!”. Și ultima ai zice că nu e chiar ipocrizie, având în vedere faptul că, în general, bătrânii care se sprijină de un băț de lemn și care se întorc de la a nuș’câta perfuzie, mai au tupeu să își spună: ”Sănătate!”, și nu tinerii care nici nu își închipuie cum e să pierzi asemenea lucru. Bătrânii. La ce? Au pierdut-o. Dar când ai pierdut-o și aud asemenea urări pe stradă…cel puțin mie îmi vine să le trag o palmoacă peste față…scuze bătrâneilor, dar mi se pare cea mai ipocrită urare. Ceva ce ai pierdut și nu mai poți avea – sau mai poți – dar numai dorindu-ți și luptând, în orice caz nu cu o urare se recapătă. Iar tinerii care o au, sa o conștientizeze cât de cât.
Trecând la filosofie….mă tot gândeam când eram mică ce greu este să îți dai seama ce se aude exact în momentul în care pronunți o literă. Oricare. Să fi fost începutul nevrozei? Sau fiecare are gânduri de astea s-ar putea spune. Dar revine. Aia e problemă. Numai sănătate tuturor!

mada11 — Mon, 30 May 2011 06:30:59 +0000