Tystnaden aka The Silence

Her mistake lies in the fact that she wants to control her sister–as her father had controlled her by his love. Love must be open. Otherwise Love is the beginning of Death. That is what I am trying to say.”
– Ingmar Bergman (1964)
It’s about my private life….It’s an extremely personal picture….It is a sort of personal purgation: a rendering of hell on earth–my hell. The picture is so….It is so strange to me that I do not know what it means.”
– Ingmar Bergman (1971)
Având în vedere că trebuie căutate serios recenzii pentru operele bergmaniene, după ce l-am vizionat de nenumărate ori și am încercat să îi înțeleg fiecare mesaj, m-am hotărât să îmi scriu și eu părerea. Filmul face parte din ”The Trilogy of Faith”, dar, inițial Bergman nu a dorit să facă o trilogie. Observând asemănarea lor, el a conceput trilogia, constând în ”Through a Glass Darkly”, Winter Light și The Silence. Acesta din urmă este filmul meu preferat, ultimul film cu temă religioasă al lui Bergman. Pe scurt, este vorba despre două surori, Anna și Ester, și despre fiul Annei, Johan. Tânără, frumoasă și promiscuă, Anna este nevoită să aibă grijă de sora sa, intelectuală, controlată, dar grav bolnavă. Datorită slăbiciunii sale, ele sunt nevoite să coboare din tren într-un oraș străin și se cazează într-un hotel gol, în care mai este doar o trupă de teatru, formată din pitici. Țara în care aceștia se află este în prag de război, apărând de nenumărate ori tancurile, ca simbol al morții. În film este o atmosferă tensionată și apăsătoare dintre surori, dar și din lupta pe care fiecare o duce cu ea însăși. ”Through a Glass Darkly – conquered certainty. Winter Light – penetrated certainty. The Silence – God’s silence – the negative imprint”, spune Bergman. Într-adevăr, cel mai pregnant se simte lipsa lui Dumnezeu, într-o lume în care predomină lipsa de afecțiune, de principii, de conștință. Filmul arată și confuzia într-o lume în care personajele nu cunosc limba vorbită. Ester este translator și își îneacă amarul între hârtii, cu băutură și țigări în cantități suedeze. Anna pe de altă parte, încearcă să scape din camera de hotel cu fiecare ocazie, acesta fiind un simbol prin care Bergman arată fuga omului de moarte. Aceasta ”agață” compulsiv barmanul din localul unde merge, făcând sex într-o biserică. În film sunt trei secvențe muzicale, în care, Bergman arată schimbării radicale din viața omului: copilul care o ia pe calea cea dreaptă, omul care își face rău cu mâna lui și omul, care…moare în singurătate.
Pe de altă parte, Acesta nu este singurul film în care Bergman divizează ego-ul în mai multe personaje. Putem privi filmul și din perspectiva în care acesta tratează intelectul și superficialitatea. Îți pui întrebarea după ce îl vizionezi, cum e mai bine? Intelectual, controlat, dar singur și nefericit, sau condus de instincte sexuale și trăind bine merci? Fiecare scenă reprezintă un simbol, copilul este soarele care răsare, tancurile (moartea), trec pe lângă el, iar el este fermecat de acestea, nefiind aproape de moarte și neînțelegând ce reprezintă acest lucru. Atracția sexuală dintre surori, nimfomania și scenele de incest nu mi se par atât de importante și semnificative în acest film, pe cât este de bine descris omul.